Marele Taj
“Si o sa mergi si la Taj Mahal??”… A fost una dintre cele mai intalnite intrebari pe care le-am
auzit de la oameni pe cand le povesteam despre pregatirile mele pentru India.
La inceput am perceput-o ca pe o intrebare normala insa pe masura ce se intetea mi-am dat seama ca devine un stigmat al locului,
un lucru obligatoriu de facut, caci altfel as fi riscat la intoarcere un “Si nu ai fost la Taj Mahal?”, intrebare la care greu poti evita o ipostaza de tont…
Si de data aceasta intuitia mi-a tras semnalul de alarma si semnele care mi se aratau pe drumul spre Agra, autocare, bannere, restaurante cu numele lui,
magneti de bucatarie, prosoape, slapi si tot felul de nimicuri, toate imi spuneau ca ar trebui sa ma opresc si sa o iau la goana in directia opusa.
Nu ma intelegeti gresit, nu de Tajul in sine as fi vrut sa fug, ci de toata aceasta industrie a profitabilitatii care se construieste in jurul unei minuni a istoriei,
in jurul unui lucru pe care ar trebui sa fii lasat in pace sa il contempli si care ar trebui sa te poarte inapoi cu cateva sute de ani. A fost la fel si la Machu Picchu si
probabil va fi la fel si in alte viitoare locuri.
Taj Mahalul in sine insa merita toata atentia si efortul ochelarilor de cal pe care mi i-am pus. Este o minune a arhitecturii, o incununare a stilurilor diferite
ale civilizatiilor persane, islamice si indiene, iar grandoarea sa, care tradeaza si te fac sa te intrebi despre ambitiile si dragostea acelui om , palesc pur si simplu in fata
frumusetii sale. L-am ademenit inainte cu o seara de pe celalalt mal al raului Yamuna, lasandu-ne placerea apropierii pentru a doua zi devreme.
Farmecul si misterul sau le-ati prinde macar intr-o frantura, daca il vizitati devreme in dimineata, inainte de rasaritul soarelui,
cand inca mai pastreaza putin din aerul si roua noptilor lui Kipling.
Nu-ti dai seama de absolut nimic din afara gardurilor imense care il inconjoara, iar in puterea noptii cand ne-am trezit pentru a fi primii la poarta, nici macar maimutele de pe garduri
nu erau mai treze…
Va scutesc de oboseala de la intrare si amalgamul de natii alineate dupa niste bare serpuitoare, care toate, ma faceau sa realizez in fiecare moment ca sunt in prezentul lui 2010,
nelasandu-mi nici cea mai mica sansa macar sa visez ca m-am intors in timp 
Chiar si dupa ce pasesti pragul marii porti, Tajul nu ti se arata din prima secunda; dai mai intai de niste gradini interioare imense, porti si minipalate despre care te intrebi ce rost or avea acolo!?
Cugeti ce cugeti si totul capata sens in momentul in care il zaresti, prin intermediul uneia dintre arcade…, toate medianele, bisectoarele, aleile, deschiderile si ferestrele trimit spre El, marele Alb
Imbaiat de galbenul soarelui, care in India la rasarit este mic ca o margea, tot albul acela capata intr-adevar stralucirea unui giuvaer conceput, construit si impodobit
din dragostea unui imparat intru amintirea celei de-a treia lui sotii… Cat de mult poate sa iubeasca un barbat o femeie, a treia fiind, si chiar si dupa moartea ei? Uitandu-te la Taj, iti cam dai seama…cat de mult
Macar prin similitudinea de culoare si maretie, mi-am adus aminte de “capodopera” Bucurestiului, si am realizat inca o data ce forta creatoare poate fi dragostea pentru altcineva, comparata cu o dragoste doar pentru tine insuti…!
Nu m-am putut apropia insa sufleteste suficient de El, lipsindu-mi intimitatea necesara sa il contemplu si sa ma las purtat asa cum as fi vrut, in meandrele timpurilor sale apuse.
Magnetismul si farmecul pe care il are asupra oamenilor, mi-a fost evident in cele doua, trei ore cat i-am poposit pe alei; mii de indieni, europeni si cine mai stie de pe unde veniti, forfoteau in imensul palat de dimineata pana seara la inchiderea portilor…,
facandu-mi imposibila povestea pe care mi-o imaginasem c-o voi fotografia la Taj;
Am preferat in schimb sa plec odata cu soarele diminetii si sa il pastrez in amintire din departare, ca pe un simbol al unui trecut Indian…mai altfel…
Multumim pentru vizionare si va promitem ca episodul IV al reportajului nostru va aparea intr-un timp mai scurt. Ne veti insoti in desertul Indian, acolo unde camilele si beduinii au un festival numai al lor, vechi de cateva mii de ani.
Namaste!
