O intoarcere in trecut

Mi se intampla adeseori sa-mi surprind gandul cum fuge in neant, catre o inchipuire, o pata pe o
harta, sau o dorinta mai veche, uitata si nerespectata! Asa m-am trezit intr-o zi, intrebandu-ma
ce e cu spatiul acela imens dintre China si India, mare si verde, cu un nume ciudat, despre care
auzisem foarte putine pana atunci!?

Obisnuit deja cu Indochina, stiam ca orice fel de atentionare publica este reala, insa cu siguranta
si exagerata. Myanmarul a fost pentru multi ani un loc de confruntari intre locuitorii sai si
dictatura militara, dar cum se intampla peste tot, interesele economice globale, au “calmat”
tensiunile locale, reusind integrarea Myanmarului intre tarile bune de exploatat. Las insa aceste
subiecte, nestraine de noi, in seama altor postari.

Mynamarul este o intoarcere in trecut, o calatorie prin natura, un loc in care inca, timpul isi
pastreaza viteza pe care o avea si la noi mai demult…

Incursiunea noastra a durat doar 28 de zile, atat cat iti permite viza, iar pentru ca tara e mare si
de vazut erau multe, deja in prima dimineata eram toti pe motociclete, in spatele cate unui
“driver” ce stia nu neaparat sa stapaneasca furia “bicicletei cu motor”, ci sa se descurce in traficul
cu regulile bazate strict pe instincte, reguli ce le gasiti pe toate drumurile din Asia.
Pe-al meu il chema Zaw Zaw si era aur curat, singurul din Mandalay care rupea ceva comunicabil
in engleza.

Am pornit astfel, pe motociclete, cu mult inainte de rasaritul soarelui, era inca bezna pe strazi,
catre Amarapura, capitala veche a Myanmarului.

Nu plecasem cu asteptari de niciun fel si placuta mi-a fost surpriza cand am dat peste un loc diferit
de o capitala, mai degraba asemanandu-se cu satele de la noi, cu oameni si viata ce prindeau
vibratie pas cu pas, odata cu aparitia soarelui.

Locul de care am fost imediat cel mai atras in zona, si bineinteles subiectul meu fotografic pentru
cele doua zile alocate, a fost o structura de lemn, lunga de peste un kilometru si veche de mai mult
de doua sute de ani; facuta din puternica esenta de Tec, toti pilonii pe care-i vedeti sunt inca cei
initial proptiti in apa.

Farmecul locului, pentru mine cel putin, nu era podul U Bein’s in sine, ci ceea ce se intampla pe el si in jurul lui.

Localnicii ce traversau dintr-o parte in alta, calugarii buddhisti de la manastirea din apropiere care
isi incepeau ziua cu o plimbare meditativa (subiectul unui episod viitor), copii in drum spre scoala
sau spre munca, toate astea faceau din pod cel mai bun loc sa de a lua pulsul a ceea ce se petrecea
prin zona.

Cu Vaslasul meu, cel din imaginea de mai jos, altul decat Zaw Zaw, pe care-l lasasem pe mal, comu-
nicam doar din ochi. Imi studia atent privirea sa vada ce anume imi trezea atentia aparatului si
imediat se pornea, cu cea mai mare aprindere, spre acel loc…

I-am facut incet semn cu mana si a inteles ca tot ce-mi doream in acel moment era doar sa stam, sa le lasam sa se desfasoare…

Eram in locul in care, cu ceva timp in urma, acasa, ma intrebam “oare ce este acolo pe harta?”,
eram acolo si mi-era de-ajuns!

Pe pod, a doua zi, treaba cu soarele si lumina s-a schimbat, niste nori cenusii si o ploaie marunta
luandu-le locul.

Chipurile pictate ale myanmarezilor, pe care poate ati inceput sa le observati si pe care le veti mai
vedea si in episoadele urmatoare, au fost ceea ce mi-a captata permanent atentia si aparatul.

Practic in fiecare zi ma simteam ca la teatru, in fata mea desfasurandu-se o reprezentatie, un
spectacol al vietii – pentru asta venisem, micile amanunte nestiute de acasa, pe care le vezi, le
admiri, te intrebi “cum de habar nu avusem despre asta?” si pleci mai departe…

Thanaka, extractul pe care singuri si-l prepara din arborele de ‘Sandal’, este o substanta astringenta
ce tine locul cosmeticelor la femei si protectiei solare la copii si barbati. Vopsirea fetei era ceva ce
se intampla zi de zi, indiferent de zona sau de vremea zilei respective.

Pe pielea lor creola si foarte fina mi s-a parut a fi ceva inedit, potrivit locului si felului lor de a fi,
insa daca va intrebati cum am arata noi cu acele culori pe fata, caci am vazut de-a lungul excursiei
cativa turisti albi care imprumutasera din obiceiurile locale, v-as raspunde ca unele lucruri e mai
bine sa ramana doar ale locului

Despre pescuit nu va mai spun mare lucru, ati vazut si in alte episoade, practic aproape peste tot in
Asia, unde este apa, la ei este si peste, iar unde este peste…, sunt si eu, cu camera :)!

Excursia incepuse extrem de bine; nimic nu era programat in fata, iar drumul ne ducea doar spre ce
ne aparea in cale! Eram de-abia in ziua a treia si tot ceea ce traisem pana atunci imi dadea un
puternic sentiment ca eram in locul si la momentul potrivit!