Oamenii Indiei

Pana acum cateva zile, imi lipseau cu desavarsire tema si ideea ultimului episod. Stiam, simteam
ca imi mai ramasesera inca atat de multe scene de aratat si de istorisit, insa oricat le-as fi
privit, nu reuseam sa le gasesc firul comun si sa le aranjez intr-o povestire coerenta.
Erau ramasitele, fotografiile ce fusesera exterioare oricarei teme, dar care totusi imi atrasesera
ochiul si sufletul acolo. Nu puteam sa le uit pur si simplu, fara sa le gasesc intelesul!
Ceva inca imi spunea sa il caut mai adanc…

Si l-am gasit…, atunci cand ma asteptam cel mai putin, in cuvintele si entuziasmul unui apropiat
prieten, e adevarat, mult dupa a doua cana de vin. Ultimul meu episod din India avea sa fie despre
cel mai deosebit si cu farmec lucru al fiecaruia dintre noi, ceva fara de care totul ar fi sec,
urat, fara sens si cred eu, inimaginabil: Oamenii!

Ne petrecem cateva zeci de ani traind unii cu altii, iubindu-ne sau urandu-ne, sau fiindu-ne
indiferenti unii altora. Ne privim propria fiinta in diferite feluri, analize, introspectii si
cunoasteri ale Eu-lui…, ne sub sau supra-apreciem, ajungem sa ne cunoastem sau nu…, oricum ar
fi, noi continuam sa alergam dupa noi insine…

Dar ceilalti? Ce facem cu ‘ceilalti’, cum ii plasam in gandurile noastre, in ce fel? Intreb,
pentru ca din ce mi-a aratat India, fie ca erau mai negri sau mai scunzi, mai frumosi sau mai
saraci, plangeau la aceleasi lucruri ca si mine, se bucurau si erau la fel de curiosi sa ma vada,
sa ma afle. Erau…, tot eu…

Plecasem acum 7 episoade (si mai bine de un an din viata efectiva) in cautarea unei Indii a lui
Maitreyi, a lui Eliade, a misticismului si a tuturor acelor lucruri pe care mi le imaginasem de
unul singur. Sunt toate acolo, fara niciun dubiu si scormonind mai adanc cu siguranta gasesti mult
mai multe, dar ceea ce m-a lovit cel mai puternic si voi lua cu mine mai departe, este un singur
lucru: cat de diferiti in forme si in aparente si totusi asemenea inlauntru suntem!!!

Voi lasa in cele ce urmeaza, fara prea multe cuvinte, sa curga…, acele scene, imagini care mi-au
sarit in ochi, intr-un fel sau altul. Poate stiut ori ba, vazut deja sau nou, sunt secvente care au
rezonat cu ceva din mine,scene simple de viata; ele se repeta de mii de ori fara ca noi sa le stim,
pe un alt continent, in acelasi timp…

“Oamenii sunt impartiti in 2 categorii”, spunea amicul meu, cel care ma indreptase pe calea cautata
cu acest ultim episod “oamenii buni si oamenii care inca nu stiu ca sunt buni, noi trebuind sa le
aratam asta.

Oamenii sunt frumosi pentru ca sunt unici si fiecare are alta perspectiva chiar daca mediul general
este acelasi – asta mi se pare extraordinar la ei: sa vezi aceleasi lucruri, sa faci aproape acelesi
lucruri si sa gandesti si sa actionezi intr-un fel unic.

Oamenii sunt cel mai important lucru pentru fiecare om, sau ar trebui sa fie, deoarece sunt singurii
capabil de a face bine, de a construi frumos, a rade, a plange….

Oamenii au constiinta – nimic pe planeta asta nu are constiinta si nimeni nu poate sa explice stintific
de unde porneste si cum actioneaza aceasta constiinta.

Oamenii au reusit sa descopere milioane de procese fizice si biologice, si cu toate astea, totusi
90% cred in Dumnezeu sau o alta zeitate…, absolut superb…!”

Va scriam in primul episod, acum de-abia mi-am dat seama, recitindu-l, de “farmecul spiritului
uman”. Ei iata ca fara sa imi propun asta, am ajuns sa imi inchei ‘calatoria’ in acelasi subiect,
intrebandu-ma totodata de ce? De ce nu m-au atras mai mult peisajele, arhitectura, animalele?
Pentru ca dragii mei oameni, eu cred, ca cel mai fermecator, interesant, infinit si indispensabil
lucru al acestui Pamant, sunteti voi!

Aceasta a fost India mea…, nu am fost nici primul si sper ca nu voi fi nici ultimul descoperind-o!

Pentru ultima oara, va spunem… Namaste :)!

PS: Si de nu v-ati saturat, nu uitati sa va abonati in casuta din stanga pentru urmatoarea calatorie.
In Cambodgia…!